vineri, 31 mai 2019

i won’t engage in any kind of dreaming

ascult, ca intotdeauna iarna, muzica de "ecou" , cu ecou, cu voci angelice articuland sentinte nemiloase, cu versuri care imi anuleaza toata frica de zilele in care pornesc singura si fac prea multe singura, in alta viata stateam pe un pat, inconjurata de hartii, si scriam, si lucram "pe texte", asta am visat si azi-noapte: eram in camera mea din hunedoara, cu o gramada de hartii verzi pe care erau scrise poezii cu un creion f subtire, ceea ce le facea aproape ilizibile, si era un crepuscul din ala de decembrie- ora 3, si venisem de la scoala, eram angoasata si indarjita, era si un frig ca inainte de sarbatori. m-am trezit iar cu frica aia de a nu mai apuca sa implinesc totul cu aceeasi seninatate mascata de pasiune, candva, imi aduc bine aminte, am stat asa, am scris asa, dar e demult, si se face tot mai demult, cu cat inaintez in iluzia asta de viata, tot mai insuportabila cu cat imi dau seama ca e doar o insailatura. imi place? ma simt ca o haina bagata la masina de spalat, care nu pricepe exact ce i se intampla. ma uit prin folderele de acum 2 ani si totul mi se pare asa de rudimentar, de neslefuit, insa exista ceva acolo, un miez pe care l-am consumat, pe care l-am impartit, undeva pe drumul spre casa, pe langa "2central", vorbind despre papusi nedormite de o saptamana, despre oboseala si planuri improbabile. undeva mai suntem eu si andra, mergand spre casa, stand pe mess acasa, in conversatii "multimedia" (:)) ). candva o sa ne revedem si o sa bem un ceai facut parca din aceeasi substanta picant-acra-dulce ca asta a nostalgiei mele ce poate sa infrumuseteze sau sa biciuie lucrurile incheiate ( un punchgewurtze ca asta pe care l-am baut azi-dimineata, din coji de portocale, scortisoara, cuisoare, anason si – ce cuvant plin de basme si vraji- mirodenii). zic de ea pentru ca ea e receptacolul copilariei mele. dar ar fi multi altii. poate ca-i antimatter de vina, sau cerul alb, sau ceaiul, sau anotimpul, sau capetele de papusa – ornament de craciun, care imprima un pattern nightmare-ish pe tot preludiul asta "sarbatoresc"al orasului. poate ca e duminica dimineata si am asteptar de la ziua asta, mereu, o bucata de placinta, un zambet, un calin ceva care sa scoata saptamana din anonimat.

About the Author

Mariana

Author & Editor

When you want something, all the universe conspires in helping you to achieve it.

0 comments:

Trimiteți un comentariu