ursul

Ursul este un film care ar fi putut fi un debut reusit (mai de tinerete), daca printre DAKINO, Cafe Deko, bucatareala si carti scrise sub dus, factotum Chisu si-ar fi facut timp si de regie acum vreo douazeci de ani… Filmul, un roadmovie cu actiune plasata in ’90, este, in mare, o colectie de dejavu-uri si clisee cinematografice. Suntem asaltati de personaje, inca „nescuturate” complet de tovarasisme, care se straduiesc cu prea mult entuziasm sa fie amuzante (agitatul Cicanica – Gabriel Spahiu sau zdrumpesa ex-frumusete Cecilia – Magda Catone). Care injura neaos de dragul injuraturii si-si dau replici istete  - „Hai sa vezi care-i ospitalitatea romaneasca la o nunta tiganeasca” -, plasate (puse cu mana) exclusiv pentru un anume efect. Avem secvente burlesti atat de exploatate in comediile mute, incat inspira mai degraba duiosie: circarii urmaresc un Getax cu ursul rapit, dar masina trece pe langa ei neobservata, pentru ca sleahta Globus e prea prinsa in ciondaneli pe langa propriile rable care scot fum… Avem un urs, caruia circarii ii zic Mosu’ (sau chiar Mos Martin) si despre care aflam spre final ca e… ursoaica. Una care nu-si dezminte deprinderile circaresti si se-nvarte pe motocicleta (simbolic) prin crangul padurii. Avem si niste nemti – sugaci de tuica si obsedati de vanatoare in no man’s land-ul romanesc – ridicoli, dar nu amuzanti. Si daca se-aude Bregovici, trebuia sa avem si putin Kusturica. Dar nunta tiganeasca pe care Chisu o plaseaza intr-o pustietate aproape alegorica – cu toti purceii la protap, tuicile, salbele, dansul din buric si figuratia „colorata” (dar amorfa) – nu are nici pe departe umorul spontan savuros al unei pisici alb-negre. Radu Gabriel, alias Maradona, uita „sa vorbeste” tiganeste, manca-t-as! Cat despre smecherul „inventator” Tarantino care cupleaza o masina de spalat la un protap… ma intreb ce tigan din imprejurimile Buzaului auzise inainte de revolutie de inca anonimul Quentin? In ciuda neajunsurilor, a faptului ca filmul-circoteca nu poate fi comedia spumoasa a anului… decat prin raportare la absenta comediei romanesti (noi si bune) din cinematografele noastre, Chisu plimba Ursul… destul de curgator. Filmic, fara poticneli regizorale. Ursul nu m-a facut sa rad, dar am zambit. Putin, pe alocuri. Uneori neutru. Alteori referential. Dar macar am zambit. Ceea ce e un semn de incurajare – la tot mai multe (si din ce in ce mai bune) comedii romanesti…